Clienti

nume
parola

DREPT PENAL

Desi echipa noastra are experienta deosebita in ceea ce priveste relatiile civile si comerciale, pentru a asigura un serviciu juridic complet, ne-am selectat si format colaboratorii astfel incat, acum, in componenta echipei noastre se regasesc specialisti in dreptul penal, asigurand asistenta in fata organelor de cercetare si urmarire penala, precum si reprezentarea in instanta.

Complexitatea experientei se intemeiaza si pe faptul ca am asistat, in dosare penale, clienti invinuiti, inculpati, cercetati in libertate sau arestati, cercetati, parti civile, parti vatamate. Sistemul de drept trebuie inteles in compexitatea lui, nu divizat in segmente, respectiv drept civil, comercial sau penal. Propunerea unei solutii juridice pe o situatie data trebuie sa ia in considerare totalitatea posibilitatilor oferite de legislatie.

Astfel, aplicarea prevederilor dreptului penal face posibila obtinerea de probe si rezolvarea unor situatii de natura non-penala, care altfel nu ar fi posibile prin simpla aplicare a prevederilor civile in materie.